Doar 50 % dintre femei denunta violenta. La Ghiseul pentru femei infiintat de catre Primul Ajutor al spitalului San Camillo se prezinta in fiecare an 700 de femei cu semne de violenta, insa nepregatite sa denunte. “Aici nu vorbim despre violentele ocazionale, insa despre o serie de violente prelungite in timp. Daca o doamna astazi este atacata, are la dispozitie 3 luni ca sa denunte, in caz de viol, are timp si mai mult, noi nu ne grabim, plangerea trebuie sa fie facuta in mod foarte convingator. Pentru ca de multe ori se pune in priza o masinarie, ce va urmari doar procesul penal si civil. Insa daca femeia nu se simte pregatita, in primul moment in care sotul ii va aduce flori, aceasta va anula denuntul”, povesteste Oria Gargano, presedinte a cooperativei sociale impotriva traficului, violentei si discriminarii Be free care gestioneaza si Ghiseul pentru femei.
Violenza este transversala. Majoritatea victimelor sufera de o exagerata constiinta de sine: gandesc ca violenta li se intampla doar lor, ca este vina lor pentru ceea ce li se intampla, ca sunt stupide, ca nu au stiut sa aleaga, nu reusesc sa inteleaga ca acesta este un fenomen social. “Timp de 10 ani am fost responsabila de un centru impotriva violentei si va asigur ca am vazut mii de femei brutalizate atat italience cat si straine, tinere si mai putin tinere, culte si mai putin educate, sarace si bogate. Noi femeile, din pacate insa, suntem invatate sa iertam, sa suferim, sa ne facem holocaustul noua insine. Si apoi, daca femeia victima cauta ajutor la mama sa, deseori raspunsul ce il primeste este: “stii cate a trebuit sa indur eu de la taica-tu pentru a va putea creste? sau: “ti-am spus eu ca nu imi placea si sa nu te casatoresti cu el, l-ai vrut acum ti-l tii”. Spre deosebire de tarile precum Finlanda si Suedia unde nivelul de violenta este mult mai jos in comparatie cu Italia, pentru ca femeile isi cunosc drepturile si se respecta mai mult.
Indicatorii de violenta: personalul medical a invatat sa ii recunoasca, nu mai crede nimeni posibilitatea ca “au alunecat in baie”. Sunt semne: prezenta partenerului foarte afectuos, grijuliu, reticenta sa in a spune lucrurile sau a le spune altfel, accentul afectiv pe care il are fata de partenera. Deseori un indiciu este si confuzia femeii, rusinea, graba pe care o are cand i se adreseaza personalului medical: “grabiti-va, trebuie sa ma intorc acasa pentru ca de se intoarce sotul meu si nu ma gaseste, se va infuria”. Alte fraze ce ne demonstreaza nesiguranta sotiei, greutatea in a lua o alta inscriere pentru a beneficia de serviciul nostru, in a gestiona propriul timp. Doctorii recunosc simptomele corpului: semnele de pe gat, forma vanataii sub ochi si alte simptome specifice violentei sexuale.
Victimele. In general, procentul cel mai inalt de victime ale violentei il gasim la italieni cu 60% in comparatie cu 40% al strainilor. “Multi migranti nu se adreseaza serviciului nostru pentru ca le este teama de a fi denuntati daca nu au actele in regula sau sa nu fie expulzati. Femeile imigrate cu sotul sau partenerul italian au si mai multa dificultate sa se detaseze, pentru ca o italianca are aici o retea de prieteni sau familia alaturi pe care o straina nu le are. De exemplu, la Centrul pentru expulzare din Ponte Galeria se afla foarte multe straine casatorite cu italieni si acestea nu au permisul de sedere, sotul trage de timp pentru a le face sa devina si mai vulnerabile, si mai supuse”.
Cursul, cum sa le ajuti pe femei. E un fapt statistic demonstrat ca brutalizarile se repeta in timp, urmate intotdeauna de promisiunile false de luni de miere. “Victimele nu trebuiesc invinovatite pentru ca indura, si nici nu trebuie sa substituim pe altcineva in locul lor, culturii lor, sau sa le obligam sa denunte, sa spuna ca el este un om rau. Sa nu uitam ca au ales acel barbat cu tot dreptul si libertatea de a o face. Trebuie sa le asculti, sa le dai incredere si sa le intaresti in autostima ce o au pentru ele insele si care deseori e nimicita”, acestea sunt doar cateva dintre sfaturile date de profesorii cursului organizat de catre Be free la spitalul San Camillo. “Este un curs de baza unde participa asistenti de la spitalul San Camillo si cei de la serviciile teritoriale, de la dispensare si chiar medici de medicina generala, pana la avocati, juristi si psihologi, si care se desfasoara timp de un an, insa va trebui refacut in viitor pentru a garanta instrumentele de informare si de cunostinta pentru a putea ajuta si asista femeile tratate cu violenta”, spune Maura Cossutta, profesoara de curs.
Ghiseul femeii, un experiment unic in Europa, naste in cadrul Primului Ajutor in 2009. Dispune de doua usi de acces: una prin sala de asteptare si una prin sala primului ajutor si de selectare, unde femeile nu pot fi insotite de catre partenerii ce controleaza si unde personalul medical le vorbeste despre ghiseul femeii. “Cand a expirat conventia cu spitalul, am ramas aici timp de un an fara de bani, nu puteam sa le lasam pe femei fara nici un sprijin, acum insa a fost reinnoita conventia. Operatoarele sunt de la cooperativa Be free: psihologi, sociologi, operatori sociali, educatoare profesionale si juridice ce ofera consultanta gratuita”, conclude Oria Gargano. “S-ar putea face un plan national antiviolenta serios. Noi nu consideram plangerea indispensabila pentru a incepe o etapa, suntem deschisi 24 ore pe zi si avem posibilitatea de a vedea daca sotii isi duc sotiile in diferite spitale cu aceleasi patologii. Acelasi lucru se intampla si cu copiii abuzati sexual. Iar ceea ce este important e ca femeile sa stie unde sa apeleze”.
Raisa Ambros(09 mai 2013)
Traducere Luminita Butuc
Leggi anche:Mediazione per la salute della donne straniereArtemis: la comunità curaAccesso alla sanità per i figli di immigrati irregolari