“Activitatea noastra se desfasoara cu unicul obiectiv de a respecta fiinta umana si de a o face sa se simta acceptata”, explica Eliana, vicepresedintele asociatiei “Per la strada”, povestind despre munca voluntarilor, care in fiecare sambata seara la gara Termini ofera o masa calda imigratilor si italienilor in dificultate si fara o locuinta stabila.
O intalnire stabilita pentru ei: la orele 20:30 se aseaza tacuti unul dupa altul asteptandu-si randul. Majoritatea sunt africani, aceeasi care traiesc pe strada si care dorm sub arcurile garii de pe strada Marsala. Ceilalti se impart intre persoane din est si cativa sud-americani: multi barbati si putine femei, fiecare cu drama sa si visul propriu. Sunt infometati, au privirea in interiorul oalei cu orez cu sos de rosii cu rugaciunea tacuta de a primi o lingura in plus. Se aseaza pe trotuar in fata tarabei improvizate de voluntari pentru a manca in liniste. Farfuria se goleste in viteza si multi se aseaza a doua oara la rand. Dar cand sunt recunoscuti si li se neaga portia, spun ca prima au daruit-o unei doamne sau ca au scapat-o pe jos.
“Astazi cina nu este buna, nu va ganditi ca noi nu cunoastem adevaratul gust”, se lamenteaza un imigrat. “De ce aduceti mereu aceleasi lucruri, vrem un gust diferit”, spune altul. “Eu nu vreau pasta, dar pot sa am doua sandvisuri?”: unii contesta cina, altii multumesc, dar sunt si cei care ar vrea sa faca bis, care blestema in limba de origine gandind ca nimeni nu-l va intelege, pentru a aprecia apoi in limba italiana felurile de mancare. Hrana se sfarseste repede, dar nimeni nu ramane fara, pentru ca sunt intotdeauna provizii de pizza sau cornuri. Solicit sa fac o fotografie, din spate, si vad persoane care pleaca din rand. Incerc sa fac una, dar sunt incercuita de imigranti inspaimantati de ideea de a aparea in ziar. Vor sa imi sechestreze aparatul: sigur au multe lucruri de povestit despre viata lor, dar se rusineaza sa arate ca traiesc din mila. Mai tarziu, linistiti, iau cartoanele lor, paturile folosite si murdare, si se intind pe asfalt langa zidul garii, sub privirea indiferenta a calatorilor. Strada a devenit calma, iar ei invisibili.
“La inceput multi erau beti, dar cu timpul au prins obiceiul de a se prezenta curati si lucizi. Incetul cu incetul s-au atasat, spun ca nu mananca in alte parti pentru ca noi, chiar daca le aducem pasta rasfiarta, avem intotdeauna zambetul pe buze si o facem cu dragoste”. Ileana povesteste despre o familie, unde imigrantii si intalienii se intalnesc mai ales pentru a schimba doua vorbe, cu dorinta de a fi ascultati, de a vorbi despre timp, despre echipa preferata sau de guvernul corupt.
“In acelasi timp ii invatam sa respecte regulile: cine ajunge aici trebuie sa invete ca femeile pot sa mearga singure noaptea, in pantaloni, cu parul dezlegat fara a fi stingherite pentru asta. Cateodata trebuie sa discutam cu politia si supraveghetorii, pentru ca spun ca voluntarii sunt responsabili de aceste persoane si de cartoanele de pe strada”.
“In 12 ani de activitate cu asociatia Per la strada am invatat sa nu-mi fie frica de ceea ce nu cunosc, de vagabonzi, de altii. De-a lungul anilor am gasit intotdeauna pe cineva care multumeste”, explica Antonella Terzani, voluntara Piuculture. Cateodata vara prepara cous-cous si imigrantii sunt fericiti, in timp ce italienii prefera intotdeauna pasta. “Conteaza pe prezenta noastra, stiu ca un grup de voluntari trece intotdeauna pe aici. A sari peste o tura este ca si cum ai lasa 150 de prieteni pe strada. Si sunt si cei care spun ca au intrat in post de ieri, si cei care au sub brat carnetul de sanatate pentru ca abia au fost eliberati din spital”.
Vara sunt cca 80 de persoane, iarna 200. “Pare o activitate riscanta, in realitate insa este la indemana tututor”, povesteste Timotio, care lucreaza de mai putin de un an. “Inveti sa comunici cu persoane venite din toata lumea”. Valentina este o studenta care ar vrea sa faca voluntariat pentru toata viata: “Parintii mei ma intreaba daca nu ma simt indurerata din punct de vedere emotional. Dimpotriva, ma imbogateste mult a fi utila altora, stiind ca un gest de-al meu ii face sa se simta mai bine”.
Asociatia Per la strada nu apartine niciunui partid si niciunei confesiuni si desfasoara aceasta activitate pe tot cuprinsul anului, sambata si duminica, in garile Ostiense si Termini. Sunt 18 grupuri care desfasoara in tura activitatea si se autofinanteaza: de la masina la benzina, de la mese la mancaruri. Singurul ajutor provine de la banco alimentare care doneaza paste si legume. Fiecare grup are identitatea sa: sunt grupuri catolice, laice, protestante.
Asociatia se ocupa si de familiile nevoiase, de-a lungul anilor a sprijinit tabara de nomazi din zona Spinaceto si a intreprins proiecte experimentale precum La lavatrice, dedicat recuperarii de plastic. Cu timpul, famiile nomade au fost indreptate spre parohii, unde erau ajutate cu pachete alimentare si educatoarele verificau daca fiii lor frecventau scoala, in timp ce Per la strada muncea in tabara, furnizand imbracaminte si desfasurand activitati ludice pentru cei mai mici.
Raisa Ambros
(14 noiembrie 2013)
Tradus de Laura PopaTradus de Laura Popa