“Moldovenii imigrati in Europa pentru a gasi o munca, deseori lasa acasa micutii cu bunicii. Copiii sfarsesc in orfelinate, alaturi de orfani si de fiii detinutilor. Multi dintre parinti dispar si se reintorc dupa o perioada de 5 sau 10 ani, cand fiii lor sunt deja mari, crescuti, educati. Din acel moment se intorc cu intentia de a locui impreuna cu copiii cu scopul de a beneficia de ajutorul lor in treburile gospodaresti”, explica Constantin Ionita, director al institutului-gimnaziu pentru copii orfani si pentru cei ramasi fara tutela parintilor din Straseni, Moldova, ce a insotit in martie la Roma un grup de 9 micuti gazduiti de diferite familii italiene. Emotionati, parintii putativi, au asteptat ai lor “copilasi” la aeroportul din Fiumicino, pe care-i gazduiesc de cativa ani pentru perioada de vacanta. Piticii moldoveni vorbesc foarte bine italiana si in modul acesta comunicarea este inlesnita. Imbratisarea de intampinare scoate la iveala toata afectiunea si legatura stransa dintre ei, un sentiment ce nu au mai simtit nici chiar pentru proprii fii.
Sa o vedem fericita ne face fericiti! “Ne spune mama si tata. I-am pregatit o cameruta frumoasa cu papitoi, multe jucarii, si televizor, insa ea vrea sa doarma in pat cu noi: uneori suntem eu, sotul meu, Alessandra si Cicciobello, papuselele sale. Din punct de vedere economic este un mare angajament, intrucat e nevoie de a cumpara hainute, de a o duce la vizitele la doctor si la tratament, inafara de plata calatoriei dus-intors, insa totul este recompensat de fericirea ei”. Sonia si sotul ei au cunoscut-o pe Alessandra, mica lor printesa, la Craciun. Pentru mai multi ani au dat ospitalitate unei fetite bieloruse, care acum s-a reintors sa traiasca cu parintii biologici. Astfel au decis sa dea caldura si dragostea lor de familie unei fetite mai putin norocoase, ce traieste intr-un orfelinat moldovenesc de mai bine de 3 ani, dulce si dornica de afectiune. De Craciun, in timp ce ea se afla in Italia, mama acesteia a decedat si Sonia, pentru a-i da siguranta si stabilitate in ce priveste legatura cu ei, a gazduit-o si in martie. “Partea cea mai grea e sa o vad plecand, Alessandra nu vrea sa se reintoarca in orfelinat, si ca sa nu o trimitem trista construim proiecte foarte frumoase pentru momentul cand se va reintoarce, aratandu-i calendarul”. Sonia si sotul sau i-au daruit si o calatorie cu trenul pe care ea nu l-a vazut niciodata si i-au promis sa o duca la mare. “Abia asteptam sa se reintoarca, ne lipseste foarte mult, pentru moment ne multumim sa o auzim la telefon. Sper ca multe alte familii sa decida sa dea o speranta acestor copii pentru ca a fi fiica sau fiu este un drept ce apartine tuturor”.
“L-am dus pe Ilie la mare pentru prima data, insa spunea ca prefera muntele, pentru ca la mare avea teama de raci”, povesteste Fabrizio, care impreuna cu sotia Piera, gazduiesc baiatul deja de 2 ani. “Nu stia sa inoate, dar a facut un curs la piscina”. A invatat sa mearga cu bicicleta. Cand Ilie vine din Moldova intreaba: “Si apoi ce se va intampla?”, fiecare data poate fi ultima, pentru ca mama care este prezenta in viata sa ar putea sa nu mai dea autorizatia pentru calatorie. “Ne spune ca ar vrea sa locuiasca aici pentru totdeauna”, continua Piera. “Dar i-am explicat ca nu poate fi adoptat si nu vrem sa ne punem in competitie cu mama sa. Aici se simte sustinut de noi, insa isi iubeste si mama, vorbeste despre ea cu ochii umezi”. Cuplurile italiene nu au o viziune clara despre copil, probleme reale sunt legate mai ales de sanatate: intolerante, alergii, carii, infectii la urechi, probleme de vedere.
Ilie are camaruta sa, cu jucarii, toate rudele italiene i-au adus cate un mic cadou. Ultimele dati nu vroia sa iasa, ramanea in casa cu lucrurile sale, punea lantul la usa. Pe 6 ianuarie a sarbatorit ziua de nastere cu o frumoasa torta. Are chiar si prieteni italieni cu care se joaca impreuna. “Odata ne-am dus la pizzerie si am luat un pahar de bere si el ne-a privit ciudat. Cu siguranta a comparat scena cu o situatie neplacuta”, povesteste Fabrizio. “Apoi a vazut ca nu am mai comandat altele si se linisti”. Sensibilitatea copilului i-a uimit: intr-o zi mama Pierei, batrana si bolnava, s-a ridicat sa-si ia niste apa si paru dezorientata din cauza problemelor de vedere. Ilie se uita la desene animate, dar isi dadu seama de disconfortul dansei, a luat-o pe bunica Lucia de mana si a ajutat-o sa se aseze. “Chiar daca vin dintr-o situatie familiara dificila, acesti copii sunt senini si deschisi fata de altii. Din pacate sunt inca puerili, poate pentru ca au suferit si incearca sa compensenze ceea ce le-a lipsit. Il iubim pe Ilie si incercam sa-i dam toata afectiunea posibila”.
“Fiecare fiinta are destinul si istoria sa. La institut incercam sa dam o buna educatie. Unii parinti vin sa ii vada, altii, precum in cazul unui tata inchis pentru omorul mamei, mergem noi sa-l vizitam, la cererea directorului din penitenciar. Micutii au asistat la crima si au vazut totul, cu ajutorul unui psiholog ii ajutam sa treaca peste trauma”, continua Ionita. “Scopul sederii lor aici este cunoasterea limbii si a culturii italiene, a mentalitatii, a comportamentului unei culturi centro-europee, avand posibilitatea de a intra in contact cu o familie sanatoasa si iubitoare”. Sa-i astepte la aeroport a fost chiar si o delegatie a ambasadei R. Moldova. Maia Baiesu, sotia ambasadorului Aurel Baiesu, a multumit tuturor, in numele comunitatii moldovenesti, pentru ospitalitate, generozitate si afectiune. Prezenta copiilor in Italia e posibila datorita unui proiect al asociatiei italiene PUER. “In alegerea copiilor incercam sa nu implicam pe cei care au parintii in Europa. Vrem sa evitam situatiile de a ne gasi intr-o buna zi cu parintii naturali la usa ce isi cer fiii pentru care noi garantam reintoarcerea”, spune Giovanna Cassisa, vice-presidentele PUER, care impreuna cu sotul gazduieste de ani buni doua surori.
Raisa Ambros(20 martie 2013)
Traducere de Luminita Butuc